Turist sau călător?

Turist sau călător?

Nu mică mi-a fost mirarea să descoper că atât blogosfera internațională cât și cea românească sunt inundate de articole despre diferența MAJORĂ care ar exista între termenul de turist și cel de călător. Oare de ce sunt atâtea articole care, chipurile, arată că există diferențe importante între cei doi termeni și aproape că-ți interzic să îi confunzi? Și toate în detrimentul termenului turist, care e descris în așa fel încât aproape că te rușinezi să te mai numești turist. Și toate, fără excepție, sunt lipsite de argumente.

Se spune, de exemplu, că turistul este acea persoană care apelează exclusiv la agențiile de turism, nu se abate de la itinerariul turistic, nu interacționează cu localnicii, vrea să doarmă numai într-un hotel sau cel puțin într-un pat confortabil, nu cară prosop după el, rătăcește pe străzi cu ghidul turistic în mână și în general caută să vadă toate atracțiile turistice dintr-un loc, face poze multe să arate cunoscuților unde a fost.

Pe de altă parte, călătorul este văzut ca cel care pleacă undeva fără un scop anume – în niciun caz să viziteze obiectivele turistice dintr-un oraș, Doamne ferește, el e prea boem și deștept să vrea să vadă vreun muzeu sau un parc renumit – nu are nevoie de un ghid turistic (pesemne că s-a născut cu hărțile lumii în cap), nu doarme la un hotel și nici nu caută un pat confortabil (mă întreb atunci el unde doarme, căci până și hostelurile au paturi confortabile), cară un prosop după el (căci dacă nu doarme într-un loc civilizat dotat cu prosoape, chipurile are nevoie de el – dar unde, pe pajiște?), nu face poze multe într-un loc, ci una și bună (ca și cum călătorul e automat fotograf profesionist și face poze bune din prima). Deci, în concepția lor, numărul și calitatea pozelor efectuate te fac fie turist, fie călător. Să spun sincer, prostie mai mare n-am auzit. Ca să nu mai zic că o mulțime de bloggeri de călătorii spun că ei sunt călători, nu turiști, dar totuși fac zeci, sute sau mii de poze cu locurile în care…călătoresc.

Turist sau călător

Am căutat să aflu definițiile oficiale ale termenilor și la prima (și ultima) vedere, cei doi termeni par că se suprapun. Un turist este un călător, căci turistul este definit de dex online drept persoană care practică turismul, iar dacă turismul, conform aceluiași dexonline, înseamnă:

1. Totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări.

 2.Activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitorești sau interesante dintr-un anumit punct de vedere.

 3. Călătorie efectuată pe jos sau cu un vehicul, în scopuri recreative sau cognitive.

și definiția cuvântului călător este:

(Persoană) care călătorește sau care se află în călătorie.

atunci înseamnă că cei doi termeni, turist și călător, pot fi interschimbabili. Căci atunci când își face bagajul și pleacă de acasă într-o călătorie (de plăcere, de odihnă, culturală, pentru cumpărături, la un festival, orice), turistul este, de fapt, un călător.

Iar când călătorește cu scopul de a cunoaște locuri noi sau de a se relaxa, călătorul este, de fapt, un turist.

La rândul său situl educalingo definește turistul drept:

Un turist este o persoană care se deplasează de la adresa obișnuită la un alt punct geografic, fiind absentă de la locul obișnuit de reședință pentru mai mult de 24 de ore și petrecând noaptea în celălalt punct geografic.

O afirmație hilară am întâlnit în revista Ioana: “este o mare diferență între a călători și a fi un simplu turist”. Cu alte cuvinte, există o mare diferență între a călători și a face o călătorie pe jos sau cu un vehicul, în scopuri recreative sau cognitive (cum face turistul). Pe bune?

Alți autori sugerează că turistul nu se bucură de vacanță, pe când călătorul da. Dar care e argumentul din spatele afirmației? Și de ce nu ar fi invers? De ce nu se afirmă că turistul se bucură de vacanță, pe când călătorul nu, acesta fiind tot pe drum, tot pe drum?

Nu vreau să spun că toată lumea se comportă la fel într-o călătorie sau într-o vacanță și că nu există diferențe între turiști/călători. Suntem diferiți și avem gusturi și priorități diferite. Iar uneori plecăm la drum să experimentăm locuri și obiceiuri noi, alteori căutăm aventuri senzaționale sau numai să mergem la shopping într-un alt oraș, renumit pentru magazinele sale.

Uneori facem sute de poze într-un loc, alteori facem una și bună (asta dacă ești fotograf profesionist, desigur, căci amatorii mai rar nimeresc din prima poza bună).

Uneori interacționăm cu localnicii și le ascultăm poveștile (dacă le înțelegem limba sau dacă ei o vorbesc pe a noastră), alteori, doar privim muți de admirație un tablou, o frescă, un apus de soare.

Este, de asemenea, adevărat că turistul pleacă în concediu după ce și-a făcut un plan, a ales atent cazarea, uneori sărind calul căutând luxul, alteori căutând doar un loc acceptabil pentru bugetul său, a căutat să se documenteze asupra obiectivelor turistice din zona respectivă sau asupra locurilor pitorești – dar acesta reprezintă doar un singur tip de turist, mai grijuliu, mai puțin spontan și nu anulează faptul că este un călător.

Cum a luat naștere disputa turist sau călător

Am impresia ca toată cruciada aceasta împotriva cuvântului turist este pornită de autorii de cărți și jurnale de călătorie (și preluată de anumiți bloggeri care nutreau dorința nemărturisită de a face parte din acest grup select) care au vrut să se delimiteze de grupurile de turiști veniți cu autocarul și care se îndreptau disciplinați către atracțiile turistice din Londra sau se plimbau agale pe Champs Elysees. Ei s-au văzut cumva ceva mai profunzi și având alte scopuri decât turiștii obișnuiți. Acești autori consideră că dacă au intrat în vorbă cu oamenii din partea locului, de obicei chelnerul care le servește cina sau proprietarul găsit pe airbnb, au dreptul să judece turistul drept superficial fiindcă nu interacționează cu localnicii.

Dar nu au reușit decât să-și dea cu stângul în dreptul, fiindcă, de fapt, chiar ei sunt acei consumatori avizi de experiențe – uneori superficiale – doar de dragul de a avea un subiect tare pentru un articol de revistă sau un capitol din jurnalul lor de călătorie, și nu turiștii care vin în vacanțe numai pentru vacanța în sine, nu să muncească, așa cum fac scriitorii, bloggerii și jurnaliștii de turism.

Tocmai ei, turiștii, sunt cei care se bucură cu adevărat de orice întâlnesc în jur, fiindcă nu sunt stresați să facă fotografii reușite sau să provoace discuții uneori aiurea doar pentru a avea ce povesti pe urmă. Acum, nu vreau să zic că turiștii nu ar interacționa deloc cu localnicii, ba da, o fac. Însă scopul lor este să obțină informații care aduc un plus de cunoaștere pentru ei înșiși, nu pentru a oferi material pentru cititori. Tocmai de aceea, nu aflăm despre interacțiunile lor, ele nu sunt făcute publice. Însă acest fapt nu ar trebui să fie folosit în defavoarea lor și să fie descriși drept minți înguste care vor doar să vadă, nu și să înțeleagă o altă cultură.

Există și o explicație psihologică a acestui fenomen. Cei care s-au auto-denumit călători și s-au descris în culori magice, măgulitoare pentru eul lor, ca având un aer autentic și misterios în același timp, căutând nu obiective turistice, ci ceva ascuns – chiar și lor înșile, de fapt – nu au făcut decât să proiecteze asupra turiștilor partea neatractivă a călătoriei și profesiei lor, în timp ce au păstrat părțile măgulitoare, interesante pentru ei.