Astăzi trebuia să fiu pe drum spre aeroportul Heathrow și pe urmă spre București cu British Airways. Am renunțat (deși nu sunt bolnavă; aș zice că nu sunt infectată cu coronavirus, dar niciodată nu se știe) și nu sunt prea fericită din cauza asta. Nu sunt fericită deloc, de fapt, căci îmi consum zilele de vacanță … #stauacasa.
Aseară mă gândisem să mă duc măcar până în Bristol sau Londra, că tot dădusem 20 lire pe un bilet la national express, dar am renunțat și la ideea asta. Paza bună trece primejdia rea. Pot să iau un coronavirus din autobuz sau din magazine sau din toalete publice sau din parc sau…sau sunt paranoică? Nu, nu sunt, sunt temeri reale.
Dar mi-e foarte dor să văd locuri noi, să cunosc oameni noi, să gust o mâncare tradițională dintr-un loc unde n-am mai fost, să mă bucur de soare și de libertate. Așa că azi am hotărât să plec într-o vacanță ideală virtuală.
Dimineața o voi petrece în Paris, mai precis în muzeul Luvru să văd Venus din Milo și tabloul Monalisa, după amiază mă voi plimba pe străzile Amsterdamului, fiindcă e soare (deci eu aleg și cum să fie vremea, da), după care voi sfârși seara pe o plajă în Sentosa Island, privind cum soarele se retrage melancolic în adâncul Pacificului.
Mona Lisa e frumoasă?
Circulă multe linkuri zilele acestea pentru muzeele în care poți face un tur virtual, dar muzeul Luvru din Paris, unde pot vedea printre altele statuia lui Venus din Milo, Zeus, Artemis, zeița vânătorii și tabloul lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa este preferatul meu.
Emoția artistică la vederea acestor capodopere e aceeași, nu contează dacă le ai chiar în fața ta sau dacă le privești printr-un ecran. Mută de uimire în fața talentului imens cu care au fost înzestrate aceste genii din trecut, trec din cameră în cameră gândindu-mă la importanța pe care generațiile trecute o acordau artelor și la gustul lor pentru frumos.
Frumusețea era privită ca valoare obiectivă absolută pe vremea aceea, de unde și tendința artiștilor spre armonie și perfecțiune în operele lor, iar sintagma estetica urâtului le era total străină.
Dar, dintr-o perspectivă mai largă, frumusețea are desigur și o latură subiectivă, au zis generațiile mai recente. Și atunci de ce generația noastră apelează tot mai mult la operații estetice, dacă într-adevăr frumusețea ar fi doar în ochii privitorului? Mona Lisa e frumoasa?
De ce revistele de modă aleg modele pe care le aranjează să arate cât mai frumos în ochii tuturor (nu numai ai unui privitor)? Poate că nu suntem așa departe de concepția anticilor despre frumusețe, cum am putea crede. Însă problema e alta: că arta în zilele noastre nu mai tinde neapărat să reflecte frumusețea.
După amiază…va urma
Leave a Reply