Am participat anul trecut la Simfonia Lalelelor in Parcul Lunca Argesului din Pitesti și am rămas cu o amintire așa de plăcută. încât am hotărât să particip și anul acesta.
Vremea capricioasă nu a ținut însă cu otita mea în dezvoltare, așa că am ajuns la Simfonie abia în ultima zi, duminica după-amiază. Efectiv, înainte de închidere.
Parcul Lunca Argeșului, situat cumva la granița sudică a orașului și inima festivalului, pulsa de viață și vizitatori. Mult prea mulși vizitatori pentru gustul meu, ceea ce mă face să înaintez cu greutate.
Fermecată de promisiunea florilor, pășesc pe aleile sale șerpuite, atras de parfumul lalelelor. La intrare, un peronaj îmbrăcat și machiat ca Vlad Țepeș, ca și cum domnitorul veghează asupra acestui tărâm al culorilor, te întâmpină înconjurat de mulțimea de turiști care vor o fotografie cu el.
Aerul e cald, cu o briză blândă ce poartă miros de iarbă proaspăt tăiată și dulceață florală. Parcul e o mare de lalele – peste 450.000 de bulbi, spun organizatorii, din 80 de soiuri, au prins viață în ultimele săptămâni. Câmpuri de roșu aprins, galben solar, violet regal și alb pur se întind cât vezi cu ochii, ca o pânză pictată de un artist îndrăgostit de primăvară.
Unele lalele, înflorite deplin, își deschid cupele către soare, petalele lor catifelate tremurând în vânt. Altele, abia ieșite din bulbi, sunt promisiuni timide, cu tulpini fragede ce par să șoptească povești despre pământul roditor al Argeșului.
Aleile parcului, mai șerpuite decât îmi aminteam de anul trecut, mă poartă printr-un labirint al simțurilor. Pietrișul scrâșnește sub pașii mei, iar fiecare cotitură dezvăluie o nouă scenă: aici, un aranjament floral în formă de inimă, acolo, o mini-grădină creată de mâini de copii, cu lalele plantate în spirale jucăușe.
În stânga, un pavilion expozițional găzduiește comercianți care vând bulbi de lalele, fiecare soi etichetat cu nume ce par poezii: „Regina Nopții”, „Soarele Apusului”, „Vis de Primăvară” etc.
Parcul e mai viu ca niciodată, iar spațiile dedicate copiilor sunt o dovadă a acestui avânt. Anul trecut, locurile de joacă erau modeste, dar acum s-au înmulțit și s-au transformat în oaze de fantezie. Într-un colț, un castel gonflabil pictat cu lalele găzduiește râsete cristaline, iar în altul, un atelier de pictură pe față transformă obraji mici în flori vii.
Un grup de preșcolari, sub îndrumarea unei educatoare, plantează bulbi într-un colț special amenajat, mâinile lor mici acoperite de pământ umed. „Aici va crește o lalea mare cât casa!” exclamă un băiețel, iar eu zâmbesc, gândindu-mă că speranța lui e la fel de contagioasă ca parfumul florilor.
Pe măsură ce soarele urcă pe cer, mulțimea crește, un râu de oameni curgând pe alei. Tineri cu aparate foto capturează fiecare petală, bătrâni se plimbă agale, ținându-se de mână, iar familii cu cărucioare adaugă un murmur cald atmosferei. Îmi croiesc drum spre zona de street food, unde aromele se amestecă într-o simfonie culinară.
Standuri colorate oferă de toate: burgeri suculenți cu sosuri artizanale, frigărui aburinde, cartofi prăjiți spirală și clătite umplute cu ciocolată și fructe proaspete. Vizitatorii obosiți se grăbesc să își potolească pofta, alegând mici suculenți, savurându-i lent pe o bancă sub un cireș înflorit. În depărtare, un vânzător de vată de zahăr învârte nori roz pe bețe, iar copiii se strâng în jurul lui ca fluturii atrași de lumină.
La amiază, scena principală din Parcul Lunca Argeșului prinde viață cu un concert în aer liber. Trupa locală „Strada Mare” urcă pe scenă, chitarele lor electrice tăind aerul cu acorduri energice. Mulțimea se adună, cântând și dansând, iar eu mă las purtat de ritm, uitând pentru o clipă de lalele și de Vlad. Muzica e un liant, unind generații și povești sub cerul clar al Piteștiului. Copiii aleargă pe peluză, părinții bat din palme, iar bătrânii privesc de pe bănci, cu zâmbete care ascund amintiri. E o scenă care ar putea înmuia chiar și inima de bronz a domnitorului de la intrare.
După concert, mă întorc pe alei, atras de un colț al parcului unde un grup de artiști locali creează aranjamente florale în timp real. O tânără cu părul prins într-o eșarfă colorată împletește lalele albe și roz într-o coroană, mișcările ei precise ca ale unui dansator.
Spre seară, soarele coboară, pictând cerul în nuanțe de portocaliu și violet, ca o lalea uriașă care se închide peste oraș. Parcul e încă plin, dar energia s-a domolit, înlocuită de o melancolie dulce. Copiii obosiți se ghemuiesc în brațele părinților, vânzătorii de bulbi își strâng tarabele, iar muzica s-a transformat într-un acord blând de vioară, cântat de un artist ambulant.
Mă opresc lângă un camp de lalele fucsia, petalele lor strălucind în lumina apusului. Îmi trece prin minte că Vlad Țepeș, dacă ar fi putut participa la acest dezmăț al florilor, ar spune că aceste flori sunt mai puternice decât orice sabie, pentru că ele cuceresc inimi fără să verse sânge.
În timp ce părăsesc parcul, arunc o ultimă privire poarta înflorată de la intrare. Simfonia Lalelelor s-a încheiat pentru 2025, dar lalelele vor înflori din nou, bulbi ascunși în pământ, așteptând următoarea primăvară. Plec cu inima plină de culori, știind că Piteștiul va rămâne mereu orașul unde florile spun povești.
Leave a Reply