7 ani în Tibet

Dalai Lama este mai mult decât un simplu călugăr budist, așa cum obișnuiește, modest, să se prezinte. Este cel mai cunoscut lider spiritual tibetan, care a promovat cu asiduitate atât budismul, cât și independența Tibetului, o mică țărișoară în coasta Chinei, acaparată de aceasta în 1950.

Povestea cotropirii Tibetului de către soldații chinezi este relatată cu fidelitate în filmul 7 ani în Tibet, inspirat din realitate și realizat de regizorul Jean Jacques Annaud, cu Brad Pitt în rolul principal, după cartea cu același titlu scrisă de Heinrich Harrer, un alpinist austriac.

Alpiniști pasionați, doritori de doborârea unor recorduri în alpinism, austriacul Heinrich Harrer (1912 – 2006) și prietenul său Peter Aufschnaiter pleacă într-o călătorie cu scopul de a urca pe vârful Nanga Parat din India britanică (la vremea aceea). Însă, total neașteptat, Germania împreună cu Austria declară război Angliei, așa că cei doi prieteni austrieci se trezesc prizonieri de război peste noapte în Pakistanul de azi.

Protestele și evadările repetate ale lui Heinrich nu fac decât să-i înrăutățească situația, căci este repetat prins și adus înapoi la bază.

Totuși, în 1944, cei doi împreună cu încă 7-8 prizonieri italieni și polonezi reușesc să evadeze din închisoare și să pornească pe drumul lung spre casă. Numai că acest drum trece prin munții Tibetului, unde întâmpină dificultăți mari la graniță, pe lângă vântul și frigul năprasnic care i-a însoțit pe tot parcursul: pentru că exista o profeție veche despre tulburările pe care le vor aduce străinii în Tibet, pașnicii locuitori ai țării nu primesc niciun străin între ei.

Cei doi călători austrieci sunt alungați cu persistență, deși arată jalnic și ai crede că stârnesc mila cel puțin, dacă nu încrederea tibetanilor. Nimic din toate acestea, tibetanii, altfel pașnici și blânzi, rămân neclintiți. Dar la fel de dârzi sunt și călătorii noștri, și, după câteva peripeții destul de amuzante, Heinrich și Peter, reușesc să ajungă în Lhasa, zdrențuiți și lihniți de foame.

Ce urmează în Tibet este de-a dreptul fantastic și, dacă n-aș fi știut că este un film inspirat din realitate, nu aș fi crezut în ruptul capului că tocmai Heinrich cel individualist și arogant va ajunge sfătuitorul și profesorul celui de-al 14-lea Dalai Lama, adică faimosului Dalai Lama din zilele noastre, pe vremea aceea doar un copil curios și destul de religios.

Tibetanii sunt un popor religios și foarte pașnic. Religia lor budistă le interzice să omoare vreo vietate, oricât de mică și neînsemnată ar părea. Secvențele din film în care muncitorii din construcții cern pământul pentru a salva râmele, sunt de-a dreptul suprarealiste. Traiul printre acești locuitori blajini își va pune amprenta definitiv pe caracterul lui Heinrich, care nu va uita niciodată lecția de viață trăită aici.

Și totuși, în țara aceasta atât de liniștită și ferită de pasiuni și ambiții, s-a găsit un trădător care a contribuit în mod semnificativ la capturarea Tibetului de către China vecină.

Astăzi, călătorii care doresc să viziteze aceste exotice meleaguri, trebuie să obțină viză de la chinezi. Dar nu pot să nu mă gândesc că un Tibet independent ar fi fost poate închis vizitatorilor, așa cum reiese din film.