Wales (sau Țara Galilor) are o istorie care te face să meditezi la cât de nedreaptă este…istoria uneori. Dorința dintotdeauna de independență a galezilor nu a fost niciodată îndeplinită pe deplin. S-au războit de multe ori cu englezii pentru a-și afirma această independență, dar soarta nu a fost de partea lor.
Așa se face că acum Wales face parte din Regatul Unit, deși viața în această zonă este destul de diferită de restul țării. Locuitorii din Wales vorbesc limba engleză (cu un puternic accent regional), dar și galeza, limba țării lor. Am văzut destul de multe anunțuri de joburi pe siturile locale unde una dintre condiții pentru a aplica era să știi limba galeză, pe lângă engleză.
Wales este o regiune extrem de turistică, dar din păcate nu este atât de promovată pe cât ar trebui. Galezii seamănă mult cu românii în acest aspect, și nu numai. Respectul pentru lege și reguli este ceva mai diluat aici decât în Anglia, din câte am observat.
Dar dacă aveți în plan să ajungeți pe aici cândva, vă recomand câteva obiective turistice pe care nu ar trebui să le ratați.
Castelul din Cardiff
Situat chiar în mijlocul orașului, castelul Cardiff este construit pe ruinele unui vechi fort roman și are o istorie pe atât de interesantă, pe cât de sângeroasă. Prețul unui bilet pentru adult este de 13, 5 lire și poate fi vizitat în oricare zi a săptămânii. Wales este o regiune plină de castele, dar Cardiff Castle este poate cel mai important și mai impunător.
Mumbles Village
Situat chiar pe țărmul Atlanticului, Mumbles Village este locul care efectiv trăiește din turism și poate din taxele mari pe care deținătorii vilelor din zonă le plătesc, căci aici veți avea prilejul să vedeți foarte multe case posh. Aici vei găsi cele mai multe pub-uri și restaurante pe metru pătrat din partea sudică a Wales, iar prețurile sunt destul de ridicate. O cameră la un hotel decent (să zicem 3 stele) este în jur de 80 de lire (cu English breakfast inclus), dar să nu vă așteptați la o cameră mare, nici măcar medie, în Anglia în general, dar în Wales în special, camerele sunt destul de mici.
Mumbles Village este plin de ateliere de artizanat de calitate, galerii de artă, book-shop-uri, haine de firmă dar și vintage, precum și o multitudine de restaurante excelente, cum vă spuneam mai sus.
Dar dacă nu vreți să dați toate economiile la restaurante, în zonă sunt cel puțin două lanțuri de magazine alimentare (Tesco și Marks&Spencer) unde puteți găsi alimente, pâine, pește, carne, legume, fructe, băuturi, articole de bucătărie la prețuri rezonabile, utile mai ales dacă sunteți cazați într-o pensiune sau la un localnic prin airbnb.
Află care sunt mâncărurile tradiționale britanice
Mumble Village este înconjurat de multe golfulețe pitorești, cu plaje singuratice, unde puteți face plimbări lungi și inspira aerul sărat al oceanului: Bracelet Bay, Caswell Bay, Limeslade Bay, Langland Bay, iar dacă vă aventurați ceva mai departe pe coastă ajungeți la vestita plajă Rossili Bay.
Castelul Caerphilly
Caerphilly Castle este cel mai mare castel medieval din Țara Galilor, construit în principal între anii 1268 și 1271 de către Gilbert de Clare (cunoscut sub numele de Gilbert „The Red” din cauza părului său roșu, care denotă moștenirea lui normandă) cu scopul de a prelua controlul asupra provinciei Glamorgan.
Deși a fost în centrul multor atacuri galeze, Castelul Caerphilly s-a dovedit a fi una dintre cele mai întărite castele din toate timpurile. El a rezistat chiar și atacurilor furibunde ale lui Oliver Cromwell, deși au rămas urme evidente ale trecerii sale pe aici, anume faimosul turn care s-a înclinat cu aproape 3 m începând din anul 1648.
Castelul Oystermouth
Castelul Oystermouth este situat chiar în centrul micuței așezări Mumbles Village și, pentru că este situat pe o colină, puteți avea o panoramă impresionantă asupra zonei înconjurătoare.
Snowdonia National Park
Cel mai mare parc din Wales, înconjurat de cei mai înalți munți din Wales și bogat în lacuri cristaline, Snowdonia oferă cu siguranță o vacanță de neuitat celor care îndrăznesc să-i exploreze frumusețea sălbatică și bogăția patrimoniului cultural.
Tot in Snowdonia veți putea vizita și uimitorul castel medieval Conwy, construit în 1283.
Castelul Caernarfon
Castelul Caernarfon (numit și Caernarvon) este situat în Țara Galilor de Nord și a fost construit pentru prima dată în anul 1283 de către Edward I al Angliei, în speranța că va reuși astfel să controleze zona recent cucerită. Fiind capitala administrativă a provinciei Wales, ostile lui Edward, Castelul Caernarfon a fost ținta multor atacuri militare, în urma cărora au fost făcute modificări pentru îmbunătățirea apărărilor sale, printre care masiva Poartă a Regelui.
Poate că unul dintre cele mai interesante aspecte legate de istoria castelului Caernarfon este faptul că prințul Charles a fost investit aici ca Prinț de Wales în 1969, motiv pentru care l-am pus pe my bucket list cu locuri de vizitat în anul acesta.
Și totuși, pentru mulți galezi, castelul Caernarfon rămâne încă un simbol al opresiunii engleze asupra galezilor.
Orașul Aberystwyth
Aberystwyth este unul dintre cele mai mari orașe din regiunea Wales și multă vreme a concurat cu Cardiff pentru a fi capitala Wales. A câștigat Cardiff pentru că acolo sunt banii, deși Aberystwyth a rămas capitala culturală a provinciei Wales.
Aici puteți vizita biblioteca națională a Țării Galilor, înființată în 1907 și considerată una dintre cele mai mari biblioteci din lume.
De asemena, în Aberystwyth veți vedea cea mai lungă cale ferată de-a lungul falezei din Marea Britanie, unde puteți face niște fotografii superbe, mai ales dacă sunteți fani instagram.
Brecon Beacons
Brecon Beacons este o zonă frumoasă la doar o oră de centrul orașului Cardiff. Pasionații de drumeții vor avea numeroase oportunități în această mirifică zonă, precum și cei de whisky, căci aici găsiți și distileria Penderyn, care servește unele dintre cele mai bune sortimente de whisky din țară.
Castelul Beaumaris (insula Anglesey)
Insula Anglesey este situată în partea de nord-vest a Țării Galilor și este cunoscută mai ales pentru străvechile origini celtice și castelul Beaumaris, construit ca unul dintre „inelul de fier” al castelelor din nordul Țării Galilor de către monarhul englez Edward I al Angliei pentru a-și întări autoritatea asupra galezilor. Cu toate că nu a fost terminat niciodată din lipsă de fonduri, castelul oferă o priveliște minunată și merită vizitat.
Stadionul Millennium
Iubitori ai sportului, bucurați-vă, în Wales aveți un important obiectiv turistic de văzut, faimosul stadion Millenium, redenumit de câțiva ani Principality Stadium.
Acest imens stadion are o capacitate de 74 500 de locuri și se găsește chiar în centrul orașului Cardiff, nu departe de castelul Cardiff. Pe lângă multe evenimente sportive, acest stadion găzduiește o mulțime de alte spectacole de anvergură.
Leave a Reply